miercuri, 10 aprilie 2013

Sabin Cutaș se pronunță împotriva scindării PE în funcție de naționalitate



Bruxelles, 10 aprilie 2013,

Europarlamentarul Sabin Cutaș, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la crearea unei structuri speciale, exclusiv pentru deputații din zona euro în cadrul Parlamentului European (PE). El a subliniat riscurile unei divizări a forului democratic al Uniunii conform criteriului de naționalitate, considerând că acest lucru ar contraveni caracterului european al instituției şi ar reprezenta începutul dezintegrării Uniunii Europene.


Intervenția eurodeputatului român a avut loc în contextul dezbaterilor din PE privind lipsa unui control democratic asupra măsurilor impuse statelor din zona euro ce se confruntă cu dificultăţi economice. Mai mulți deputați au propus scindarea Comisiei economice şi monetare potrivit apartenenţei la zona euro.

"Propunerile privind scindarea Parlamentului European în funcție de naționalitate sunt periculoase. Înțeleg îngrijorarea colegilor cu privire la absenţa unor proceduri democratice atunci când este vorba despre decizii privind zona euro. Multe dintre deciziile care afectează condițiile de trai ale cetățenilor europeni sunt adoptate la nivel interguvernamental într-o manieră opacă. De aceea, consider că troika trebuie să devină responsabilă pentru impunerea unor măsuri antipopulare, care creează resentimente, punând în pericol unitatea Europei", a declarat Sabin Cutaş.

"Însă divizarea Parlamentului European nu va rezolva această problemă, fiind un prim pas spre dezintegrarea Uniunii. Nu doar cetățenii Marii Britanii, ci şi cei din Est, se vor simți din nou excluși", a adăugat europarlamentarul român.

"Ce rămâne de făcut? Este nevoie de promovarea metodei comunitare. Parlamentul European trebuie să rămână unit pentru a putea negocia pe picior de egalitate cu Consiliul", a conchis Sabin Cutaş.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu