miercuri, 27 februarie 2013

Sabin Cutaş: "Aderarea Letoniei la zona euro poate reprezenta un exemplu pentru Romania"



Bruxelles, 27 februarie 2013,

Europarlamentarul Sabin Cutaș l-a interpelat pe Ministrul de finanțe leton, Andris Vilks, cu privire la fezabilitatea îndeplinirii criteriilor pentru adoptarea monedei unice, în contextul în care criza economică şi financiară a contribuit la înăsprirea acestora. Interpelarea deputatului european a avut loc în cadrul schimbului de opinii din Comisia economică şi monetară din Parlamentul European cu privire la aderarea Letoniei la zona euro, prevăzută pentru 2014.

marți, 12 februarie 2013

Sabin Cutaș: "Este nevoie de o strategie europeană ambiţioasă împotriva fraudei şi a evaziunii fiscale"



Bruxelles, 12 februarie 2013,

Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European (PE), a primit răspunsul Comisarului european Algirdas Šemeta, la întrebarea scrisă privind realizarea unei liste europene a paradisurilor fiscale. În documentul adresat Comisiei, Sabin Cutaş sublinia importanţa unei astfel de liste pentru buna funcționare a instituțiilor şi a politicilor cu caracter european

vineri, 8 februarie 2013

Sabin Cutaș: "BEI trebuie să ofere susținere regiunilor europene cel mai puțin dezvoltate"




Bruxelles, 08 februarie 2013,

Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European (PE), a atras atenția, ieri, în plenul PE, asupra rolului important pe care îl poate juca Banca Europeană de Investiții (BEI) în contextul nevoii acute de creștere economică în UE. Totodată, el a cerut Băncii să ofere în mod special susținere regiunilor europene cel mai puțin dezvoltate şi să se asigure că banii ajung la destinatarii finali: întreprinderile mici şi mijlocii.

joi, 7 februarie 2013

Sabin Cutas: "Bugetul european nu poate reflecta doar interesele marilor contribuitori"



Strasbourg, 07 februarie 2013,

Europarlamentarul Sabin Cutaș, membru al Comisiei pentru afaceri economice si monetare din Parlamentul European, şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la adoptarea unui cadru financiar multianual care ar dezavantaja România. Intervenția deputatului european a avut loc în contextul dezbaterii din plenul PE cu privire la reuniunea Consiliului European din 7-8 februarie. În același timp, Sabin Cutaş a făcut apel la solidaritate pentru depășirea decalajelor actuale dintre ţările membre UE.

marți, 5 februarie 2013

Sabin Cutaş pledează pentru îmbunătățirea accesului la finanțare pentru IMM-uri


Strasbourg, 05 februarie 2013,


Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European (PE), a atras atenția, ieri în plenul PE, asupra necesitații de simplificare a procedurilor administrative şi de promovare a unor metode alternative de finanțare pentru a stimula activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii. Acesta a subliniat importanţa companiilor de acest tip pentru economia europeană.