miercuri, 16 ianuarie 2013

Sabin Cutaş: „Reglementarea activităţii agenţiilor de rating de credit este necesară”




Strasbourg, 16 ianuarie 2013,

Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European (PE), a salutat, ieri, acordul privind reglementarea activităţii agenţiilor de rating de credit, care urmează a fi votat astăzi în plenul PE. El a arătat că evaluările publicate de aceste instituţii, deseori eronate, au efecte negative asupra bunăstării cetăţenilor şi exercită presiuni asupra deciziilor luate de guverne.    


Intervenția eurodeputatului a avut loc în cadrul dezbaterii din plenul PE privind agenţiile de rating de credit.

Ratingurile de credit publicate de agenţii nu sunt simple opinii; acestea au consecinţe semnificative asupra bunăstării unei naţiuni, având capacitatea de a agrava în mod considerabil situaţia financiară a unui stat. În prezent, unele state membre ale UE au intrat într-un cerc vicios: ele se confruntă cu dificultăţi în rambursarea datoriilor ca urmare a aprecierilor formulate de agenţiile de rating, confirmând în acelaşi timp pronosticul acestora. Agenţiile nu ezită să elaboreze recomandări cu caracter politic, exercitând presiuni asupra deciziilor de stat”, a declarat Sabin Cutaş.

Aceste instituţii, caracterizate prin lipsă de transparenţă şi conflict de interese, au publicat adesea aprecieri eronate. Până în 2007, ele au evaluat activele toxice deţinute de băncile SUA ca fiind lipsite de risc. La scurt timp, actuala criză financiară globală a fost cauzată de aceste tipuri de active”, a adăugat eurodeputatul. 

„În acest context, salut prezentul acord privind agenţiile de rating de credit, care va stabili reguli clare în domeniu, eliberând statele membre de dependenţa lor faţă de aceste instituţii. Calendarul fix pentru ratingul de ţară nu va mai permite publicarea unor evaluări la scurt timp înaintea unor evenimente politice importante, cu scopul de a le influenţa. De asemenea, agenţiile nu vor mai putea difuza recomandări referitoare la politicile publice. Evaluarea Comisiei privind posibilitatea înființării unei agenţii de rating publice europene va fi la rândul său binevenită”, a conchis europarlamentarul român.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu