vineri, 30 noiembrie 2012

Sabin Cutaş a cerut anularea vizelor pentru cetățenii români, în cadrul întâlnirii interparlamentare UE-SUA





Bruxelles, 30 noiembrie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaş participă, în calitate de membru al Comisiei pentru comerț internațional a Parlamentului European, la cea de-a 73-a întâlnire interparlamentară UE-SUA, organizată în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie la Washington. În cadrul reuniunilor bilaterale, Sabin Cutaş a abordat problema vizelor pentru cetățenii romani, pledând pentru includerea României in Programul Visa Waiver. Deputatul european a subliniat, de asemenea, necesitatea consolidării unui parteneriat UE-SUA care să răspundă principalelor provocări comune: crearea de noi locuri de muncă şi generarea de creștere economică.

joi, 22 noiembrie 2012

Sabin Cutaş: Despre relațiile comerciale UE-China



Strasbourg, 22 noiembrie 2012,


Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru comerț internațional a Parlamentului European, a subliniat importanţa relațiilor comerciale dintre Uniunea Europeană şi China, atrăgând totodată atenția asupra practicilor de impunere a unor bariere la circulația bunurilor şi serviciilor. În acest context, el a cerut Comisiei Europene să întărească relațiile cu China, luând însă măsuri pentru a proteja întreprinderile şi lucrătorii europeni, în speță prin intermediul dezvoltării unei strategii industriale. Intervenția eurodeputatului român a avut astăzi loc în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European privind importurile de origine chineză la prețuri excesiv de mici.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Sabin Cutaş cere Comisiei Europene să realizeze o listă a paradisurilor fiscale

Strasbourg, 21 noiembrie 2012,


Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European, a adresat astăzi o întrebare scrisă executivului european, referitoare la necesitatea combaterii evaziunii fiscale. Prin intermediul documentului, deputatul european cere Comisiei să propună atât o definiţie europeană a paradisurilor fiscale, cât şi o listă proprie a acestor tipuri de jurisdicţii.

marți, 20 noiembrie 2012

Sabin Cutaş:"Trebuie evitată excluderea statelor non-euro din procesul decizional al Mecanismului Unic de Supraveghere Bancară"



Strasbourg, 20 Noiembrie 2012,


Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European, a subliniat, în cadrul plenului forului legislativ european, că statele membre din afara zonei euro nu trebuie excluse din procesul decizional în ceea ce privește Mecanismul Unic de Supraveghere Bancară. Intervenția deputatului european a avut loc în marja dezbaterii privind viitorul Uniunii Economice şi Monetare.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Sabin Cutaş: "Impărțirea Uniunii Bancare in state decidente si state executante risca sa creeze o Europa cu doua viteze"




Bruxelles, 07 noiembrie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaş a primit răspunsul Comisiei Europene (CE) la întrebarea scrisă privind participarea în condiții de egalitate a tuturor statelor membre la Uniunea Bancară Europeană. În interpelarea scrisă adresată CE, deputatul european sublinia faptul că aproximativ 80% din sectorul bancar din România este reprezentat de bănci cu sediul central in zona euro, iar decizia de monitorizare a activității acestora ar avea consecințe directe asupra economiei României.

Raspuns oficial oferit de dl. Michel Barnier in numele Comisiei




Răspuns oferit de domnul Michel Barnier
în numele Comisiei
(7.11.2012)


"Comisia consideră că instituirea unui mecanism de supraveghere unic în zona euro nu va submina integritatea pieței unice și va fi benefică pentru întreaga Uniune, deoarece va contribui la asigurarea stabilității financiare.

Mecanismul de supraveghere unic propus de Comisie este deschis tuturor statelor membre. Statele membre din afara zonei euro pot stabili în mod voluntar o cooperare strânsă cu BCE, caz în care dobândesc acces integral la toate informațiile și sunt implicate în activitățile Consiliului de supraveghere în cea mai mare măsură permisă de tratat și de statutul BCE. Decizia de stabilire a cooperării strânse va preciza în consecință modalitățile de implicare a statelor respective în procesul decizional al BCE.

În contextul negocierilor actuale și în limitele stabilite prin tratat, Comisia va avea în vedere și alte dispoziții care să permită, în măsura posibilului, participarea statelor din afara zonei euro pe picior de egalitate cu statele din zona euro.

BCE va acționa în conformitate cu cadrul de reglementare unic aplicabil tuturor statelor membre, iar Autoritatea bancară europeană va continua să asigure coerența practicilor de supraveghere în ansamblul Uniunii".