joi, 27 septembrie 2012

Sabin Cutas interpeleaza Comisia Europeana cu privire la crearea unei uniuni bancare europene


Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din Parlamentul European, a interpelat Comisia Europeană cu privire la recenta propunere de creare a unei uniuni bancare europene. Deputatul european a atras atenția asupra impactului pe care o decizie luată la nivelul consiliului de supraveghere al Băncii Centrale Europene l-ar putea avea asupra statelor din afara zonei euro.




"Crearea unei uniuni bancare europene ar putea fi răspunsul așteptat atât pentru criza economică şi financiară, cât şi pentru criza internă pe care o traversăm. În condițiile în care simpla coordonare s-a dovedit insuficientă pentru gestionarea crizelor bancare, iar supravegherea activităților băncilor de cele mai multe ori cu un caracter transnațional este limitată la nivel național, ideea unei uniuni bancare este oportună. Banca Centrală Europeană reprezintă nucleul acestei propuneri. Astfel, BCE ar deține noi atribuții de monitorizare a activității a aproximativ 6000 de bănci din zona euro, precum şi de solicitare a unor măsuri de corecție în cazul în care o bancă încalcă cerințele de capital", se arată în interpelarea europarlamentarului Sabin Cutaş.

Potrivit deputatului european, impactul asupra României nu ar fi deloc de neglijat, în contextul în care "aproximativ 80% din sectorul bancar din România este reprezentat de bănci din statele membre ale zonei euro."
"În plus, prin respectarea acordurilor oficiale de cooperare consolidată cu BCE, România ar putea fi supusă aceluiași regim de supraveghere ca şi statele din zona euro, Banca Centrală având dreptul să ceară şi să verifice anumite documente de ordin intern", a declarat Sabin Cutaş.
Europarlamentarul român a cerut Comisiei Europene să aibă în vedere că dezideratul unei federații de state-națiune poate fi periclitat de faptul că statele din afara zonei euro nu ar deține drept de vot în consiliul de supraveghere al BCE.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu