miercuri, 13 iulie 2011

Sabin Cutaş a primit răspunsul CE cu privire la libertatea presei în România


Bruxelles, 13 iulie 2011,

Europarlamentarul Sabin Cutaş a primit răspunsul la scrisoarea adresată Vice-președintelui Comisiei Europene în domeniul politicii privind mass-media, Neelie Kroes. Deputatul european consideră că poziția Comisarului oscilează între nevoia de acțiune la nivel european şi respectarea prerogativelor statelor membre în acest domeniu. În același timp, Sabin Cutaş apreciază inițiativa Comisiei de a institui un grup de experți care să examineze riscurile la adresa pluralismului şi libertății mijloacelor de informare în masă.

joi, 7 iulie 2011

Sabin Cutaş pledează pentru o mai mare integrare economică și politică la nivel european


06 iulie 2011, Strasbourg,

Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru în comisia pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European, a subliniat, în cadrul plenului PE, necesitatea realizării de investiții în domenii cheie, precum educația, cercetarea și infrastructura rutieră și informațională, pentru a  ieși din criza economică și financiară. Potrivit deputatului european, investițiile pot fi finanțate prin intermediul unei politici de taxare unitare la nivel european și prin intermediul emiterii in comun a unei părți a datoriei publice europene.

Intervenția lui Sabin Cutaş a avut loc în cadrul dezbaterii referitoare la Raportul privind criza financiară, economică și socială.

"Recent, un al treilea stat membru s-a văzut nevoit să ceară ajutor Uniunii Europene, aflându-se în imposibilitatea obținerii de finanțare. În contextul actual al crizei datoriei publice și al fragilității economiei europene, avem nevoie de o mai mare integrare la nivel politic și economic. În acest sens, salut redactarea Raportului privind criza financiară, economică și socială; raport prin care este subliniată importanța relansării proiectului european", a subliniat Sabin Cutaş.

"Pentru a ieși din impasul în care se află, Uniunea Europeană trebuie să realizeze investiții pe termen lung în domenii cheie, precum educația, cercetarea și infrastructura rutieră și informațională. Acestea ar permite atât o creștere a competitivității, cât și contracararea pierderii locurilor de muncă", a declarat deputatul european.

"Avem nevoie de o politică de taxare unitară la nivel european, pentru a încuraja realizarea acestor investiții,. De asemenea, crearea de obligațiuni pentru emiterea în comun a unei părți a datoriei publice europene ar scădea automat costul finanțării în Uniunea Europeană", a conchis europarlamentarul român.