marți, 10 mai 2011

Sabin Cutaş: "Trecerea către acorduri de investiții încheiate la nivelul UE reprezintă o etapă esențială a integrării europene"



Strasbourg, 10 mai 2011,

      Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru comerț internațional a Parlamentului European, a salutat luni, în plenul PE, trecerea de la acorduri de investiții bilaterale între state membre și țări terțe la acorduri încheiate la nivelul Uniunii Europene. În acest context, el a cerut punerea în aplicare a unei proceduri "de tip comunitar"[1], conduse de Comisia Europeană, pentru a duce la bun sfârșit procesul de tranziție. De asemenea, Cutaş a atenționat că executivul european trebuie să aibă în vedere menținerea securității juridice și condiții echivalente de investiții pentru toate companiile europene în timpul perioadei următoare.


Intervenția eurodeputatului român a avut loc în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European privind acordurile bilaterale de investiții încheiate între state membre și țări terțe.

"Din 2009 politica comercială a devenit o competență exclusivă a Uniunii Europene, iar pentru politica de investiții externe, o parte importantă a acesteia, trebuie să găsim acum un numitor comun. Va avea loc astfel o perioadă de tranziție în timpul căreia competențele relative acordurilor bilaterale de investiții între statele membre și țările terțe vor fi transferate la nivel european", a explicat Sabin Cutaş.

"În acest context, consider că adoptarea unei proceduri "de tip comunitar" pentru verificarea și revizuirea acordurilor bilaterale de investiții este preferabilă unei formalități inter-guvernamentale. Rolul de a duce la bun sfârșit realizarea transformărilor trebuie sa îi revină Comisiei Europene și nu statelor membre, pentru a garanta protejarea interesului comun", a declarat deputatul european.

"Prin urmare, executivul european trebuie să garanteze atât siguranța juridică pentru investitorii ce urmează a fi afectați de procesul tranzitoriu, cât și condiții echivalente de investiții pentru companiile provenite din toate statele membre UE" a conchis Cutaş.


[1]
Metoda comunitară decurge din logica integrării europene și permite Comisiei Europene să fie singura instituție cu drept de inițiativă legislativă într-un anumit domeniu. Aceasta este diferită de metoda interguvernamentală, în cadrul căreia dreptul de inițiativă al Comisiei este împărțit cu statele membre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu