joi, 24 martie 2011

Sabin Cutaş (ECON): "Este nevoie de o revizuire generală a Sistemului generalizat de preferințe"



Bruxelles, 24.03.2011,

      Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru în Comisia pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European (ECON), a cerut, miercuri, atât o adaptare imediată a "Sistemului generalizat de preferințe" (SGP) la dispozițiile Tratatului de la Lisabona, cât și o revizuire generală a regulamentului pe viitor, care sa aibă în vedere, printre altele, acordarea de asistență tehnică țărilor beneficiare. Declarația lui Sabin Cutaş a avut loc în cadrul dezbaterii din plenul PE privind "Preferințele tarifare generalizate".

Prin intermediul SGP, Uniunea Europeană acordă tarife preferențiale țărilor în curs de dezvoltare. Acest sistem a fost creat pentru a impulsiona creșterea exporturilor, industrializarea și accelerarea creșterii economice în aceste state.

"Subliniez faptul că propunerea Comisiei Europene nu reprezintă reforma "Sistemului generalizat de preferințe" cerută de Parlamentul European în Rezoluția sa din 5 iunie 2008, ci doar o prelungire a actualului set de reguli", a declarat Sabin Cutaş.
"Împărtășesc prin urmare părerea raportorului cu privire la necesitatea revizuirii imediate a acestui regulament, conceput în 2008 și a adaptării lui la dispozițiile Tratatului de la Lisabona, intrat ulterior în vigoare. Prin intermediul acestui Tratat, Parlamentul European beneficiază de noi competențe în domeniul comerțului și trebuie să aibă un cuvânt de spus privind criteriile de eligibilitate, lista țărilor beneficiare și retragerea temporară a preferințelor SGP", a menționat eurodeputatul român.
"Pe viitor, va fi nevoie de o revizuire generală a regulamentului, care să urmărească o mai bună implicare a țărilor beneficiare în procesele de reformă care le privesc, acordarea de asistență tehnică pentru dezvoltarea capacității lor instituționale și revizuirea și armonizarea regulilor de origine[1]", a conchis Cutaş.


[1] Regulile de origine sunt folosite în contextul comerțului internațional pentru a stabili țara de proveniență a unui produs.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu